ZORI
Nouă ne place să ne jucăm și când facem lucruri serioase – asta e clar. Așa că ne-am gândit “ce-ar fi să ne provocăm și partenerii să se joace?”. Prietenii noștri de la Allianz Trade au intrat imediat în hora proiectului ZORI.
Cu ajutorul lor, dar și al donațiilor pe care le-am primit de la unii dintre voi am făcut nu doar să se întâmple lucruri, ci și să ne distrăm. Pentru că și lucrurile serioase pot fi făcute cu râsete și bucurie. Echipa Allianz Trade a cumpărat hanorace, culori pentru textile, pensule și șorțuri de protecție. Adică toate materialele necesare cu care să lucreze. Au pictat hanoracele și apoi le-am scos la licitație. Și am râs împreună foarte mult.
Ce am făcut cu banii obținuți din licitație?
În aprilie 2024 am organizat o excursie pe litoralul Mării Negre. Au fost trei zile pline de activități, dar și de o imensă bucurie pentru 35 de copii, dintre care 2 cu nevoi educaționale speciale; și 4 profesori de la Școala Gimnazială “Ștefan cel Mare” din Zemeș.
Pentru 32 de copii din cei 35 – a fost pentru prima dată în viața lor când au văzut marea și când au stat la un hotel. Pare un pic ireal pentru secolul XXI, nu-i așa?!…
Ce am făcut în excursie
Putem să vă spunem cu mâna pe inimă și o confirmă și copiii – ne-am distrat pe cinste. 🙂 Dar am avut și activități interesante, precum:
Vizitarea Aerodromului Tuzla
Aici copiii nu doar că au văzut foarte multe avioane, dar au și învățat lucruri interesante despre ele, despre ce înseamnă zborul și cum e să muncești într-un astfel de domeniu. Peste niște ani, unii dintre ei își vor aminti, sperăm, că pasiunea pentru profesia de mai târziu s-a născut aici, în această excursie.
Vizitarea Microrezervației Biosferei
de lângă Delfinariu
Aici copiii au avut ocazia să înțeleagă mai bine complexitatea naturii dobrogene. Au învățat mai multe despre importanța protecției unor specii de păsări, animale, plante și vietăți subacvatice și despre cât de importantă este implicarea oamenilor în conservarea naturii.
Și, pentru că nu există copac fără rădăcini, am mers cu copiii și la
Muzeul de Arheologie “Callatis” din Mangalia
Aici, gazdele le-au explicat copiilor “noștri” despre artefactele din muzeu, despre importanța cercetării științifice în domeniul istoriei și arheologiei, dar și despre mituri și legende vechi de peste 2000 de ani.
În loc de concluzie
La întoarcerea acasă copiii le-au povestit prietenilor de joacă și colegilor de la școală despre tot ce au văzut și au trăit în această excursie.
Profesorii din Zemeș ne-au transmis că și orele de la școală s-au transformat. Copiii vin cu întrebări din ce în ce mai multe și participă cu entuzism la dezbateri pe teme de istorie, geografie, fizică, chimie ori biologie.
Toate feedbackurile primite ne motivează să continuăm proiectele la Școala din Zemeș și să extindem metodologia noastră de educație non formală și la alte școli din România. Iar pentru asta avem nevoie de susținerea voastră – fie că sunteți persoane fizice sau reprezentanții unor companii.
Citește și despre alte proiecte ale Asociației IDAS
Cafea pentru EA
La Spitalul Filantropia, la chimioterapie, pacientele petrec multe ore. Sunt,...
Read More





































































